Complex imobiliar din Oradea scos la vanzare pentru 5 milioane de euro

Complexul de clădiri Sonnenfeld din Oradea a fost scos la vânzare, iar preţul cerut de proprietar se ridică la aproximativ 5 milioane de euro. "Complexul este situat în vecinătatea Teatrului Naţional din Oradea şi este construit pe un teren cu o suprafaţă de 2.300 de metri pătraţi. Preţul de vânzare este de aproximativ cinci milioane de euro", a declarat agenţiei MEDIAFAX, Gabriel Sonnenfeld, proprietarul complexului.

Complexul a fost proiectat în anul 1896 şi construit în anul 1913. Întreaga construcţie cuprinde cinci clădiri, care au fost folosite drept tipografie, timp de 30 de ani, în perioada comunistă. "Am reintrat în posesia clădirii după 16 ani şi jumătate, şi nu mai am predilecţia de a o transforma în altceva. Nu sunt investitor şi nu doresc să dezvolt această proprietate. Am fost repatriat în Israel şi m-am întors, după un sfert de secol, în România pentru a respecta dorinţa familiei mele de a recupera anumite terenuri care îmi aparţin", a precizat Sonnenfeld.

Clădirea principală este monument arhitectonic, are trei etaje şi două mansarde. Suprafaţa construită a acestei clădiri este de 3.100 de metri pătraţi. Celelalte patru clădiri, situate în spatele clădirii principale, au o suprafaţă totală construită de 3.000 de metri pătraţi. "Investitorii interesaţi au fost atât din ţară, cât şi din străinătate, în special din statele arabe, dar şi israelieni care cumpără terenuri şi nu au de gând să construiască nimic, aşteaptă doar să crească preţul pentru a putea vinde.

Preţul complexului poate scădea şi la 4,5 milioane de euro, dacă va fi cumpărat de cineva care va dori să îl integreze în circuitul arhitectonic al centrului oraşului", a precizat Gabriel Sonnenfeld.

Linkuri sponsorizate

Informaţii similare

publicitate
publicitate
publicitate
publicitate