Se cauta partener pentru doua proiecte imobiliare de 22,5 mil. euro

Flaros Bucureşti caută parteneri pentru o investiţie într-o clădire de birouri şi un bloc de locuinţe care urmează să fie construite pe două terenuri pe care producătorul de încălţăminte le deţine în apropierea Camerei de Comerţ şi Industrie din Capitală.

"Avem două terenuri, unul de 2.000 de metri pătraţi, pe malul Dâmboviţei, în apropierea Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, şi celălalt, de 400 de metri pătraţi, situat în aceeaşi zonă. Vrem să dezvoltăm acolo două proiecte imobiliare şi să găsim parteneri care să vină cu banii, iar noi să le punem la dispoziţie terenul. Vrem să înfiinţăm nişte societăţi comune, iar participaţia noastră la acestea să fie echivalentă cu raportul dintre valoarea terenului şi valoarea totală a investiţiei", a declarat agenţiei MEDIAFAX George Cristea, directorul general al firmei. El a adăugat că pentru ambele terenuri există proiecte şi au fost obţinute toate avizele şi autorizaţiile de construcţie.

Pe primul teren, cu suprafaţa de 2.000 de metri pătraţi, urmează să se construiască o clădire de birouri cu 10 etaje şi două niveluri subterane, investiţia fiind estimată la aproximativ 20 de milioane de euro. "Acest teren valorează aproximativ 3,5 milioane de euro", a precizat Cristea. Pe cel de-al doilea teren, care totalizează 400 de metri pătraţi, va fi ridicat un bloc de locuinţe cu şase etaje, costul total al lucrărilor fiind aproximat de reprezentanţii Flaros la 2,5 milioane de euro.

Dar Flaros ar putea intra şi mai puternic pe piaţa imobiliară dacă acţionarii ar decide să vândă sau să dezvolte un proiect imobiliar pe terenul din zona Timpuri Noi, pe care sunt amplasate acum halele de producţie. "Terenul în această zonă se vinde cu circa 2.000 de euro metrul pătrat. Noi avem aici o suprafaţă de 32.000 de metri pătraţi", afirmă directorul societăţii.

Astfel, în cazul în care ar decide să vândă şi să-şi mute activitatea undeva, la marginea oraşului, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani cu majoritatea fabricilor din Bucureşti, Flaros ar putea obţine pe teren peste 60 de milioane de euro. "Nu ştiu dacă o să vindem sau o să dezvoltăm aici un proiect imobiliar. Acţionarii nu au luat nici o decizie în acest sens", susţine George Cristea.

Producătorul de încălţăminte a înregistrat anul trecut un profit de 1,2 milioane lei, de circa şapte ori mai mare decât cel obţinut în 2005, iar cifra de afaceri s-a diminuat cu 14%, la 6,1 milioane lei. Acţionarul majoritar al firmei este SIF Oltenia, cu 73,32% din titluri.

Pe lângă producţie, Flaros derulează şi activităţi de comercializare a produselor proprii, încălţăminte, marochinărie, articole de protecţie şi sportive.

Linkuri sponsorizate

Informaţii similare

  • Fondul de investiÅ£ii israelian MSR va începe anul viitor construcÅ£ia a două ansambluri rezidenÅ£iale, în BucureÅŸti ÅŸi Sinaia, cu investiÅ£ii totale de peste 45 milioane euro, a declarat, vineri, agenÅ£iei MEDIAFAX, Cezar Lăzărescu, directorul firmei Rom International Services, promotorul proiectelor.

  • Grupurile israeliane Housing&Construction ÅŸi Red Sea Group vor dezvolta, prin intermediul unor firme înfiinÅ£ate în România, două proiecte rezidenÅ£iale, cu un total de 4.000 de apartamente, în zona AviaÅ£iei din BucureÅŸti, investiÅ£ia alocată construcÅ£iilor fiind estimată la peste 500 milioane de euro.

  • PreÅŸedintele clubului de fotbal Progresul BucureÅŸti, Constantin Iacov, a achiziÅ£ionat un teren cu o suprafaţă de circa 20 de hectare, amplasat lângă Bacău, unde intenÅ£ionează să construiască un centru comercial de tip mall, cu o investiÅ£ie de 30 de milioane de euro.

  • Compania spaniolă Graells&Llonch, dezvoltatorul unui parc industrial de 350 de milioane de euro în localitatea Prejmer, judeÅ£ul BraÅŸov, intenÅ£ionează să aloce în următorii ani o sumă similară pentru derularea a două noi proiecte industriale în România.

  • Complexul de clădiri Sonnenfeld din Oradea a fost scos la vânzare, iar preÅ£ul cerut de proprietar se ridică la aproximativ 5 milioane de euro. "Complexul este situat în vecinătatea Teatrului NaÅ£ional din Oradea ÅŸi este construit pe un teren cu o suprafaţă de 2.300 de metri pătraÅ£i.

publicitate
publicitate
publicitate
publicitate